Accesul la serviciile de intervenție timpurie pentru copiii cu întârzieri în dezvoltare, risc de apariție a acestora sau dizabilități, va fi sporit. Acest lucru va fi realizat prin dezvoltarea sistemului de servicii de intervenție timpurie la copii, în baza unui plan de acțiuni, aprobat de […]
Persoanele asigurate, diagnosticate cu psoriazis și lupus eritematos sistemic, vor beneficia, în premieră, de medicamente compensate pentru tratament în condiţii de ambulatoriu. Decizia de extindere a listei medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală a fost luată de Consiliul pentru medicamente compensate, iar […]
O echipă de medici de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a salvat viața un pacient de 60 de ani, diagnosticat cu anevrism gigant de aortă abdominală, printr-o intervenție hibridă, endovasculară și chirurgicală, efectuată pentru prima dată în țara noastră. Mai exact, pentru a preveni […]
Astăzi a început procesul de instruire, privind progresele în medicina materno-fetală, a medicilor obstetricieni-ginecologi și a specialiștilor în imagistică din țară. Cu un cuvânt de salut, la evenimentul de lansare a sesiunii de instruire, a venit ministra Sănătății, Ala Nemerenco, ambasadoarea Republicii Elene în România […]
Svetlana Nicolaescu, secretară de stat la Ministerul Sănătății, participă împreună cu alți delegați din partea Republicii Moldova la cea de-a șaptea Conferință ministerială privind mediul și sănătatea, care se desfășoară, la Budapesta, Ungaria, în perioada 5-7 iulie. Conferința este organizată de Biroul Regional al OMS […]
Astăzi, 6 iulie, în cadrul Centrului de Medicină Legală (CML) a fost inaugurată Unitatea de examinare medico-legală a victimelor violenței fizice și sexuale. La eveniment a participat Alexandru Gasnaș, secretar de stat la Ministerul Sănătății, Veronica Mihailov-Moraru, ministra Justiției, Felicia Bechtoldt, secretară de stat la […]
Executivul a aprobat, la inițiativa Ministerului Sănătății, Programul naţional de securitate transfuzională şi autoasigurare a ţării cu produse sangvine pentru anii 2023-2027. Documentul vine să îmbunătățească activitatea serviciului de transfuzie a sângelui în următorii cinci ani, cu suplinirea și menținerea stocurilor necesare de produse sangvine, […]
Astăzi a avut loc ceremonia de absolvire a promoției 2023 a Centrului de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo”. Din cei 435 de absolvenți 300 au studiat pentru a activa în calitate de asistenți medicali, 77 asistenți farmaciști, 45 tehnicieni dentari și 13 moașe. […]
Regulamentul sanitar privind suplimentele alimentare va fi ajustat, în scopul etichetării adecvate a acestor produse, sporirii siguranței lor și garantării unui nivel înalt de protecție a consumatorilor. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern, la inițiativa Ministerului Sănătății. Prin hotărârea Executivului, dozele […]
Centrul Republican de Diagnosticare Medicală (CRDM) a fost dotat cu un echipament modern, numit Gamma Camera, procurat cu suportul Guvernului Japoniei, prin intermediul Programului de granturi pentru securitatea umană „Kusanone”. Evenimentul de transmitere oficială a dispozitivului a avut loc astăzi, 27 iunie. Odată cu instalarea […]










